Pages

Personalități feminine din România (partea I)

Știai că la conducerea Țării Românești s-a aflat pentru câțiva ani în istorie o femeie? Că prima femeie doctor în drept din lume dar și prima femeie arhitect din lume au fost românce? Că singurul român înscris în Cartea de aur a Federației Internaționale de Șah este o femeie? În această serie de postări te invităm să afli poveștile a câte 10 personalități feminine din România ce merită să fie cunoscute!


1.


Doamna CHIAJNA
 Conducătoarea Țării Românești în timpul minoratului lui Petru cel Tânăr 
 n. 1525-d. 1587 
  
Nepoată a lui Ștefan cel mare, și soția Domnului Mircea Ciobanul, Doamna Chiajna a fost descrisă ca o femeie puternică, cultă și aprigă cu dușmanii. Rămasă văduvă și cu șapte copii în 1559, reușește să obțină ajutorul turcilor pentru a asigura tronul pentru fiul ei Petru, minor însă la acea vreme, astfel că ea este cea care ajunge la conducerea Țării Românești până când acesta poate deveni Domn.  
  
Cu ajutorul ei, tânărul domn s-a putut menține pe tron aproape nouă ani, într-o vreme în care mulți dintre voievozi nu domneau decât un an-doi. Doamna Chiajna a murit în 1588, după ce se luptase să capete tronurile Valahiei și Moldovei și pentru alți pretendenți pe care i-a susținut, mânată, poate, cum spune Nicolae Iorga, de o "nestinsa patimă de a stăpâni". 

  
2.


Maria ROSETTI
 Revoluționară pașoptistă, prima publicistă din România
 n. 1819-d. 1893
  
S-a căsătorit la 1847 cu C. A. Rosetti și a luat parte la întâlnirile din casa familiei Rosetti ce aveau ca scop pregătirea revoluției din Țara Românească din 1848. A făcut tot posibilul să își salveze soțul arestat de turci și expediat cu o corabie otomană în susul Dunării, spre Serbia, în septembrie 1848.  
  
Deghizată în țăranca, împreună cu pictorul C. D. Rosenthal, bun prieten cu soțul ei, și copilul abia născut, urcă pe corabie și cere voie însoțitorilor să îl sărute. Îi strecoară în gură un bilețel pe care erau trecute ora și locul în care întreg grupul de revoluționari va fi eliberat. Operația a reușit.  
  
Rosenthal a folosit-o ca model pentru lucrările sale România Revoluționară și România rupându-și cătușele pe Câmpia LibertățiiDupă 1857 a colaborat ca redactor la mai multe ziare și reviste, printre care și Mama și Copilul, iar în timpul Războiului din Balcani,din 1877-78, a înființat un spital de campanie și "Comitetul Femeilor" cu ajutorul căruia a reușit să strângă fonduri substanțiale pentru armată și spitale. 


3.


Haricleea DARCLEE-HARTULARI
 Cântăreață de operă
 n. 1860-d. 1938

 S-a născut la Brăila, pe scena a cărui teatru a și cântat pentru prima oară, dar cu adevărat a debutat abia la 14 decembrie 1988 cu rolul Margaretei din Faust, de Charles Gounod, pe scena Operei Mari din Paris, iar triumful i-a adus contractul unui turneu prin marile săli de operă ale Europei, unde a avut ca spectatori personalități ca Giuseppe Verdi, și unde a cântat alături de nume mari precum Enrico Caruso. 
  
 Activitatea sa a făcut-o cunoscută în întreaga lume. Puccini a considerat-o singura cântăreață care poate incarna rolul "Floriei Tosca", iar presa a catalogat-o de-a lungul timpului ca "Privighetoarea Carpaților", "vocea începutului de secol" și "cea mai mare cântăreața a lumii timp de 25 de ani". 


4.


Sarmiza BILCESCU-ALIMĂNIȘTEANU
 Avocată, prima femeie doctor în drept din lume, prima femeie avocat din Europa
 n. 1867-d. 1935

Încă de la început a fost privită cu neîncredere, secretarul Universității din Sorbona refuzând să o înscrie la Facultatea de Drept. La auzul refuzului, mama ei, venită cu ea din dorința de a își feri fiica de misoginismul elitei stiințifice franceze, a exclamat: "într-o țară în care este scris până și pe ușile închisorilor: Liberte, Egalité, Fraternite, dvs. împiedicați o tânără să se instruiască doar pentru că este femeie". 
  
Reușește însă intrarea, în anul 1888 își obține licența și în 1890 susține teza de doctorat, în fața unui juriu format din mari juriști, devenind prima femeie avocat din Europa. Întoarsă în România își îndreaptă activitățile spre obținerea cât mai multor drepturi pentru femei. 


5.


Victoria Alexandra Marie HOHENZOLLERN
Regina Maria
n. 1875 - d. 1938

A devenit Regina României într-un moment critic al istoriei naționale, începutul primului război mondial. S-a implicat activ în acordarea de asistență medicală răniților de pe front, și în ajutorul văduvelor rămase acasă sau infirmilor, continuând tradiția predecesoarei sale, Regina Elisabeta, și prin aceste demersuri dar și prin sprijinirea tinerilor talentați, sau a diferitelor personalități consacrate, aflate în impas financiar.

Spre deosebire însă de aceasta, Regina Maria s-a implicat în viața politică românească, folosindu-și carismă și admirația internațională din epocă, în vederea slujirii intereselor naționale. Este de asemenea autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii. 


6.


Martha BIBESCU
Scriitoare
n. 1889 - d. 1973

Martha Bibescu a fost o scriitoare ce făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești, fiind fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei Mavrocordat, ce descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu. 

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, si a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărți, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze si a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles. A dus o intensă viață literară și mondenă, cucerind prin frumusețea, inteligența și talentul ei numeroase admirații.


7.


Virginia Maria ANDREESCU-HARET
 Prima femeie arhitect din lume
 n. 1894-d. 1962

A studiat la Școala Superioară de Ahitectura, unde a intrat prima pe listele de candidați, precum și Artele Frumoase. A fost recunoscută ca prima femeie arhitect a lumii. De numele ei se leagă o serie de clădiri importante, precum Palatul Societății "Tinerimea Română" din apropierea parcului Izvor, mai multe blocuri de pe Calea Victoriei, printre primele care au folosit betonul armat, liceele Cantemir Vodă și Gheorghe Șincai, și pavilionul administrativ al aeroportului Băneasa.  


8.


Ana ASLAN 
Medic, inventator
n. 1897 - d. 1988

În timpul Primului Război Mondial a îngrijit soldații în spitalele militare din spatele frontului de la Iași. După întoarcerea la București, în anul 1919, ea a lucrat alături de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai târziu, a absolvit Facultatea de Medicină. Din 1949, devine șeful Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București. Este punctul de plecare al carierei ei de gerontolog.

Experimentează procaina în afecțiunile reumatice, în cazul unui student țintuit la pat din cauza unei crize de artroză, reusind sa-i amelioreze boala. Observând rezultatele continuă cercetările într-un azil de bătrani și evidențiază importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. În 1952 a inventat vitamina H3 (Gerovital).

Timp de doi ani a experimentat produsul pe câteva mii de persoane, procesul îmbătrânirii naturale fiind diminuat cu peste 40%. A publicat peste 300 de lucrări, studii și articole, a primit multe premii și distincții, produsele ei au fost folosite de personalități din toată lumea, dar a și tratat mulți bătrâni fără posibilități acoperind ea însăși cheltuielile. 


9.


Elisabeta POLIHRONIADE
 Șahista
 n. 1935-d. 2016

Absolventă a Facultății de Filosofie din București, se dedică în paralel șahului. A obținut titlurile de campioană națională de 7 ori (1959-1977), campioană europeană (1971), zece medalii olimpice (individual sau cu echipa) și a deținut numeroase titluri precum Maestru Internațional (1960) și Mare Maestru Internațional (1982). Este singurul român înscris în FIDE "Golden Book" (Cartea de aur a Federației Internaționale de Șah). 
  
A fost, totodată, arbitră internațională, oficiind la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de șah, autoare a mai multor cărti de specialitate, adresate iubitorilor șahului în diferite maniere literare. A realizat și susținut rubrici de șah în presă scrisă, la radio și pe micul ecran, pe postul național de televiziune prezentând timp de 21 de ani o emisiune consacrată actualitătii din lumea șahului național și mondial. În ancheta Internet 2000-chess.ro a fost declarată "șahista română a secolului". 


10.


 Nadia COMĂNECI
 Gimnastă
 n. 1961
  
Descoperită de cuplul de antrenori Bela și Martha Karoly, a devenit în scurt timp "piesa de rezistență" a lotului României, la 11 ani reușind performanța de a câștiga primul titlu de campioană națională. În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, a impresionat prin exercițiul său întreaga lume sportivă, obținând prima notă de 10 din istoria jocurilor olimpice moderne. Talentul său a fost recunoscut la nivel internațional, BBC Sport acordându-i titlul de "Personalitatea sportivă a anului 1976" iar Associated Press desemnând-o "Atleta anului".  
  
S-a retras din activitatea competițională după Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. Între 1984 și 1989 a fost membră a Federației Române de Gimnastică și a ajutat la antrenarea gimnaștilor juniori români. Căsătorita acum cu fostul gimnast american Bart Corner, se dedică descoperirii și promovării tinerelor talente și acordă o atenție specială copiilor proveniți din segmente defavorizate. 



Wow, ai ajuns deja la sfârșitul acestei prime postări! 
  
Ți-a plăcut? Promovează și tu aceste femei puternice și de succes ale României, distribuie articolul spre prietenii tăi și ajută la formarea unor modele feminine de valoare în societatea românească!



Surse:
Dicționarul Personalităților Feminine din România, George Marcu și Rodica Ilinca, Editura Meronia, 2009
http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/5137771-7-femei-remarcabile-in-istoria-romaniei
Wikipedia