Pages

Prezentarea Programului Fondul ONG in Romania

Programul Fondul ONG în România (www.fondong.fdsc.ro) este parte integrantă a Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014. (www.eeagrants.org)

Prin Granturile SEE, ţările donatoare (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) contribuie la reducerea disparităţilor economice şi consolidarea relaţiilor bilaterale cu 15 state beneficiare, majoritatea din Centrul şi Estul Europei.

Obiectivul general al Fondului ONG este “Consolidarea dezvoltării societăţii civile şi creşterea contribuţiei la justiţia socială, democraţie şi dezvoltare durabilă.”

Operatorul Programului în România este Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), în parteneriat cu Fundaţia pentru Parteneriat (FP) şi Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi (CRCR).

Fondul ONG în România sprijină activităţile organizaţiilor neguvernamentale prin organizarea de scheme de finanţare nerambursabilă, pentru următoarele 5 componente:

1. IMPLICARE, cu Subcomponentele:
1.1 Participare la luarea deciziilor și implicare comunitară
1.2 Voluntariat
1.3 Încurajarea valorilor democratice

2. JUSTIŢIE SOCIALĂ, cu Subcomponentele:
2.1 Dezvoltarea comunităților rurale interetnice
2.2 Combaterea inegalităților sociale, sărăciei şi excluziunii

3. DEZVOLTARE DURABILĂ

4. SERVICII SOCIALE ŞI DE BAZĂ

5. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ONG-URILOR. COALIŢII ŞI REŢELE, cu Subcomponentele:
5.1 Sprijin pentru coaliţii şi reţele la nivel regional şi naţional şi pentru think tank-uri
5.2 Sprijin pentru iniţiative care contribuie la dezvoltarea unui cadru favorabil pentru ONG-uri în România şi creşterea reprezentării sectorului neguvernamental
5.3 Consolidarea bazei de membri şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale şi creșterea participării membrilor / voluntarilor în activităţile organizaţiilor.

Realizarea  proiectului ” Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!” va conduce la implementarea obiectivul general al Fondului ONG in Romania de “Consolidarea dezvoltarii societatii civile si cresterea contributiei la justitia sociala, democratie si dezvoltare sustenabila” prin parteneriatele si programele ce se vor realiza in comun de catre ANTFCR partenerii norvegieni IDN si YMCA YWCA Global

Scopul proiectului ”Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!” este dezvoltarea parteneriatului prin crearea, consolidarea unor baze pentru colaborări prezente si viitoare, ce vor conduce la îmbunătăţirea cunoaşterii şi înțelegerii reciproce şi împărtăşirea rezultatelor activităţilor fiecarui participant precum si la identificarea şi concretizarea unor concepte comune de proiecte.

Rezultatele proiectului

In  cadrul proiectului ’’Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!’’ s-au realizat doua  mobilitati in ROMANIA, Bucuresti, la sediul ANTFCR din Str Fabrica de Chibrituri, nr 34, ap 2, sect.5.

Acest proiect a urmarit cunosterea conditiilor noastre de lucru, a echipei de proiect, a celor 17 ani de activitate, astfel incat partenerii nostri sa aibe informatii concrete, verificate pentru a stabili un parteneriat de incredere reciproca, sustenabil si durabil, precum si elaboarea unor proiecte in comun

ANTFCR a stabilit in cadrul acestui proiect de mobilitate realizat in Bucuresti, o colaborare cu doua  asociatii din Norvegia, International Developement Norway (IDN), YMCA-YWCA Global.

Aceste doua institutii au o bogata exerienta in dezvoltarea unor programe in parteneriat in urmatoarele domenii comune de activitate: democratie, inegalitatea socială, sărăcie și excluziune, violența bazată pe gen, dezvoltarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale.

-Proiectul de mobilitate ’’Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!’’ a contribuit la dezvoltarea parteneriatului,  a creat, a consolidat bazele pentru colaborări prezente si viitoare, a  îmbunătăţit cunoaşterea şi înțelegerii reciproce şi a împărtăşit rezultatele activităţilor fiecarui participant precum si a identificat şi concretizat concepte comune de 4 proiecte, viitoare aplicatii in cadrul Fondului ONG
 
Astfel au fost elaborate 2 drafturi de noi aplicaţii :
-Component 2, JUSTITIE SOCIALA, Subcomponenta 2.3  Combaterea inegalitătilor sociale, sărăciei şi excluziunii,
-Componenta 4, SERVICII SOCIALE DE BAZA,

Au fost modificate/imbunatatite cele 2 aplicatii depuse in Runda 1, in cadrul Fondului ONG:

- Proiectul ’’IMPREUNA PENTRU VOLUNTARIAT!’’ Inregistrat cu numarul C.5.3-73 in cadrul Componentei 5, DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ONG-URILOR. COALIŢII ŞI REŢELE, Subcomponenta 5.3
-    Proiectul FARA VIOLENTA!, inregistrat cu numarul C.1.3-111 in cadrul Componenta 1 – IMPLICARE,  Subcomponenta 1.3. Încurajarea valorilor democratice,

Toate aceste 4 proiecte vor fi finalizate si depuse pentru apelul de proiecte din cadrul Rundei 2, a Fondului ONG in anul 2014.

-Au fost desfasurate schimburi de informatii si bune practici cu parteneri IDN si respectiv  YMCA-YWCA Global avand in vedere bogata experineta in domeniile educatiei informala despre democratie, drepturile omului, activitati pentru grupurile vulnerabile dezvoltarea de programe de educatie anteprenoriala, dezvoltarea unei afaceri, incluziune socială, sărăcie și excluziune, violența bazată pe gen, dezvoltarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale.

- A fost elaborat  un plan de diseminare al rezultatelor mobilitatii precum si ale viitoarelor rezultate ale proictelor, ce vor fi depuse in cadrul rundei 2 a Fondului ONG.

- S-a consolidat capacitătea de comunicare între ANTFCR si parteneri Norvegieni IDN respectiv YMCA YWCA Global, prin stabilirea mijlocelor de comunicare folosite in cadrul parteneriatelor (prin  e-mail, telefonic, sau pe alte modalitati de comunicare directa pe internet, Skype, Messenger, Facebook etc)

- Totodata prin acest proiect de mobilitati ’’Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!’’ s-a realizat un parteneriat durabil cu ambii parteneri, IDN si YMCA-YWCA Global prin cunoasterea reciproca a fiecaruia, a domeniilor comune de activitate si a rezulatelor obtinute pana in prezent ce  reprezinta funcţie primordială a Granturilor SEE şi Norvegiene.

-  In cadrul acestui proiect ’’Impreuna in parteneriat ROMANIA si NORVEGIA!" s-a formalizat parteneriatului, s-a redactat si semnarea unui acord de parteneriat

Concluzii/Discutii 


Proiectul de mobilitate ’Impreuna in parteneriat Romania si Norvegia’’  si-a atins cu succes obiectivul si scopul prin dezvoltarea parteneriatului cu IDN si YMCA YWCA Global din Norvegia, s-au consolidat bazele pentru colaborări prezente si viitoare, ce au condus la îmbunătăţirea cunoaşterii şi întelegerii reciproce şi împărtăşirea rezultatelor activităţilor fiecarui participant precum si la identificarea şi concretizarea unor concepte comune de proiecte.

Au fost elaboarate 4 proiecte, aplicatii viitoare in cadrul Rundei 2 a Fondului ONG astfel:
- Impreuna cu  partenerul 1, IDN, un  daft de proiect in cadrul  Componentei 2, JUSTITIE SOCIALA, Subcomponenta 2.3  Combaterea inegalităților sociale, sărăciei şi excluziunii sau Componentei 4 Servicii sociale si de baza.
-Impreuna cu  partenerul 2 YMCA YWCA Global s-au reanalizat si imbunatatit cele 2 proiecte depuse in Runda 1 a fondului ONG:
-  Proiectul FARA VIOLENTA!, in cadrul  Componentei 1 – IMPLICARE, Subcomponenta 1.3, Încurajarea valorilor democratice  
-  Proiectul ’’IMPREUNA PENTRU VOLUNTARIAT!’’  in cadrul Componentei 5 DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII ONG-URILOR. COALIŢII ŞI REŢELE

Si au fost realizat un draft la proiect pentru Componenta 2, JUSTITIE SOCIALA, Subcomponenta 2.3  Combaterea inegalităților sociale, sărăciei şi excluziunii